Turma de oi

De ce să ne mai mirăm de noi? Acest sondaj demonstrează cât de slabi suntem din toate punctele de vedere. Ce să cerem de la noi înşine? Dacă cineva susţine că Australia deţine hegemonia în ceea ce priveşte capetele de ovine pe cap de locuitor, eu l-aş sfătui să aterizeze în Rep. Moldova. Aici ai şansa să cobori din transportul public şi în secunda imediat următoare cineva să scuipe în faţa ta (vnature), nemaivorbind de bătrânele gârbovite care, gâfâind,  târâie genţi zdrenţuite de la piaţa centrală, sperând să economisească un copeică în plus. Tot aici poţi străbate kilometri întregi până dai de o urnă pentru gunoi (în capitală). După vizionarea acestui videoclip, eu zic că rezultatele alegerilor sunt bune, deşi anterior ţineam să contrazic orice persoană care susţinea contrariul.

Pe stradă, probabil supraestimez trecătorii cu privirea. De acum înainte voi avea tendinţa să îi privesc altfel. Vrem la Evropa? Nu ieşiţi din ocol până cu evoluaţi, că ne facem mai tare de râs.

- Where the f**k is Moldova?

- I remembered. It’s the poorest country in Europe, situated in south-eastern part of the continent.

- Really? Never heard about it.

Nu avem şanse să schimbăm această percepţie dacă nu evoluăm. La cum arată peisajul din clip, numai de evoluţie nu e vorbă.

- Yeah, I saw those people. No culture, no ambitions.

Şi o precizare de final: cei care au realizat sondajul sunt aproape agramaţi.

Just turn off the lights and let me sleep.

Analfabeţilor

E un post pe care am vrut să-l public demult, astăzi însă cred că e momentul cel mai potrivit. Textul de mai jos se încadrează perfect în sumbrul tablou al R. Moldova.

Analfabeţilor

 

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul – servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

 

Adrian Păunescu

Să-i fie ţărâna uşoară

MAEIE cu cojones

Am trăit-o s-o văd şi pe asta. În sfârşit (!), Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a RM (MAEIE) a exprimat o atitudine oficială în interesul RM în raport cu acţiunile şi viziunile oficiale ale Federaţiei Ruse.

De fapt, MAEIE a lovit două ţinte dintr-o singură împuşcătură. Prima se referă la “viziunea tendenţioasă şi eronată asupra evenimentelor dramatice de pe Nistru din anul 1992″ a Departamentului Informaţii şi Presă al MAE al Federaţiei Ruse şi a doua la îndemnul ca Federaţia Rusă să nu participe la acţiunile organizate la Tiraspol cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la crearea autoproclamatei RMN.

Este prima reacţie sănătoasă oficială (şi nu doar la nivel declarativ) a RM la frecventele acţiuni şi declaraţii cu care ne-a obişnuit partea rusă. Este pentru prima oară când observ că RM nu apleacă obrazul atunci când este scuipată frontal de către autorităţile de la Moscova, ci are curajul să-şi exprime în scris poziţia referitoate la subiecte oarecum sensibile.

Anume pentru asta am votat schimbarea. Ca să ieşim cât mai curând din vizuina în care hibernăm din 91′ încoace.

Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece. E nevoie ca poziţia oficială a RM să fie exprimată cât mai des şi concludent posibil, deşi este extrem de dificil de a juca la acelaşi nivel cu Moscova. În acest context ideea poate fi ilustrată prin următarea frază: “statele mari duc o politică mare, statele mici – o politică corectă”. În aceast[ ordine de idei, mi-a atras atenţia următorul enunţ: “MAEIE consideră că prin participarea sa la acţiunile preconizate în regiunea de est a Republicii Moldova, Rusia va crea impresia susţinerii separatismului transnistrean”. Întrebarea care survine în urma acestei afirmaţii este una firească: doar va crea impresia că susţine regimul separatist sau chiar îl susţine? Dincolo de faptul că e o întrebare retorică, raţionamentele diplomatice ne recomandă utilizarea unei impresii în loc de o certitudine care poate fi (şi va fi) interpretată în detrimentul Moldovei.

Urmează să vedem reacţia Moscovei la îndemnul MAEIE al RM de a nu participa la celebrarea de către Tiraspol a 20 de ani de la crearea autoproclamatei RMN. Dacă atitudinea RM va fi sfidată prin participarea ruşilor la “sărbătoarea” autorităţilor de la Tiraspol, atunci putem trage, pentru a nu ştiu câta oară, concluziile de rigoare.

Numerele de înmatriculare

Mi-am făcut un obicei în a citi plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale automobilelor. Din maşină sau maxi-taxi, sau chiar mergând pe jos, trag cu ochiul de unde e maşina asta, de unde e cealaltă (am impresia că e o chestie derivată de la pasiunea pentru geografie ).

De regulă, în RM se puteau vedea puţine maşini cu numere străine, însă vara asta lucrurile au luat o turnură radicală. Dacă înainte vedeai numere moldoveneşti şi transnistrene, pentru că cele de peste hotare erau o raritate, acum zăresc la fiecare pas plăcuţe care provin din România (cele mai multe (majoritatea cu numere de Bucureşti, apoi din Iaşi, însă am mai observat numere din Botoşani, Galaţi, Constanţa, Timişoara, Bihor, Vaslui, Braşov, Prahova, Bacău, Suceava etc.) cea ce este îmbucurător), Italia (numerele italiene au invadat Chişinăul ca urmare a faptului că cei care lucrează în Italia se întorc acasă în timpul verii (probabil pentru că în celelale anotimpuri nici nu prea ai ce vedea aici)), Rusia, Letonia, Bulgaria, Ucraina, Marea Britanie, Germania, Franţa ş. a.

Apreciez această schimbare ca fiind o consecinţă a venirii la putere în 2009 a AIE, pentru că sub guvernare comunistă RM nu constituia obiectul unei vizite (turistice sau de afaceri) pentru cei mai mulţi dintre (potenţiali) doritori, iar diversele numere de înmatriculare pe care le poţi întâlni acum în Chişinău sunt un exemplu în acest sens şi vin să confirme ideea expusă anterior.

Şi în final: unele plăcuţe au inscripţiii care îmi amintesc de noroiul în care ne bălăcim zilnic: prima este atunci când văd numerele transnistrene, şi a doua – când văd “K” în loc de “C” pentru Chişinău.

Cetăţenii pe uşa din dos?

Recent, într-un articol al publicaţiei germane “Der Spiegel” (există şi alte precedente), jurnaliştii germani îl acuză pe preşedintele României Traian Băsescu de  faptul că a suplimentat numărul de paşapoarte româneşti acordate cetăţenilor R. Moldova.

Această acţiune este calificată de indignatul autor al articolului (care, apropo, este corespondentul “Der Spiegel” de la Moscova, ceea ce ne spune multe) ca fiind o acţiune prin care statul român bagă cetăţenii RM (acum şi ai României)  în UE pe uşa din dos.

Ce să mai comentezi la o asemenea aberaţie? Adică interesul/dreptul legitim de a redobândi cetăţenia română al celor care şi-au pierdut-o prin voinţă srăină în urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică în ’40 este de fapt o “băgare a cetăţenilor RM în UE pe uşa din dos”?

În mod normal, această afirmaţie nu trebuie să rămână nesancţionată, iar cererea de prezentare a unor scuze publice trebuia expediată acum 4-5 zile, imediat după apariţia articolului. Însă, mioriticii de noi, întotdeauna uităm (mai corect ar fi nu ştim) a ne face respectaţi. Vorba lui Grigore Vieru – “cât caracter, atâta ţară”.

Hotărârea Curţii Constituţionale şi ruşinea naţională

Decizia Curţii Constituţionale (CC) de ieri mi-a adus aminte pentru a nu ştiu câta oară că în Republica Moldova totul este posibil.

Hotărârea cu privire la declararea decretului emis de preşedintele interimar Mihai Ghimpu referitor la ziua de 28 iunie 1940 neconstituţional este un act de anulare a demnităţii naţionale (la nivel de stat) a populaţiei majoritare româneşti din Republica Moldova. Decizia luată în ansamblu este neconvingătoare, iar principalul argument/motiv invocat de Curte (acela de încercare de a da (scuzaţi-mi cacofonia) un aspect juridic evenimentelor istorice şi politice) este unul straniu. Care este prescripţia legală/articolul din Constituţie care ar putea constitui ca motiv pentru declararea acestui decret neconstituţional? Şi pentru a nu mai lungi vorba: această hotărâre nu are faţă de o decizie definitivă a CC. Mai mult, aceasta este opozabilă şi provoacă o discrepanţă mare în raport cu poziţia oficială a istoricilor Academiei de Ştinţe a RM.

Dar, după cum menţionasem anterior,  trăim în Moldova şi aici totul e posibil.

CM 2010. Impresii (II)

În finală am ţinut cu Spania. Până la urmă a câştigat fotbalul frumos şi echipa care a meritat-o. La fel cum au făcut-o francezii în 2000, când au câştigat titlul european după ce au luat Cupa Mondială în 1998, spaniolii sunt în vârful elitei fotbalistice mondiale.

De această dată, fotbalul a fost corect, deşi adese ne oferă scoruri nedrepte raportate la desfăşurarea jocului pe teren. Un lucru fericit e că n-am avut cazuri de genul celui din 2004, când Grecia, practicând un joc defensiv şi punctând decisiv pe contraatac (de obicei din corner), a învins echipe mari şi a laut toţi laurii.

Sursă foto: timpul.md

Acest Mondial a fost momentul adevărului pentru majoritatea echipelor participante. Dacă în cazul unor naţionale ca ale Franţei, Italiei şi Angliei turneul final din Africa de Sud a fost cel mai clar semn că lucrurile nu mai pot continua aşa şi e nevoie de o schimbare/remaniere radicală, în cazul Germaniei, Spaniei, Uruguay-ului, Ghanei şi a Olandei, se întâmplă invers.

Revenind la Franţa: pentru dezastrul reprezentativei franceze la acest Mondial sunt vinovaţi doar conducătorii fotbalului francez, care şi-au asumat un risc major dându-i în continuare credit lui Domenech, care trebuia demis după Euro 2008 (şi atunci Franţa a fost lanterna roşie a grupei) sau în cel mai rău caz, în preliminariile pentru CM 2010, când au reuşit să se califice datorită unui henţ penibil făcut de Henry în careul mic al irlandezilor, care ar fi avut o evoluţie mai bună la CM.

În perioada următoare vom asista la reconstrucţia unor echipa naţionale, începând cu Franţa, Italia ş. a.

Cât despre englezi, la cum au arătat la acest Mondial, mă îndoiesc că Capello îşi merită cele 9 milioane de euro pe care le încasează anual ca selecţioner. Însă britanicii mai au o scuză: spre deosebire de fotbaliştii din alte reprezentative, au jucat un număr foarte mare de meciuri în sezonul recent încheiat, ca urmare a numeroaselor competiţii în care au fost implicaţi.

Vestea bună e că spectacolul fotbalistic nu s-a încheiat. Suntem în toiul disputării partidelor din tururile preliminare ale Ligii Europa. În acest context, mă duc să-mi iau bilet la meciul de joi dintre Olimpia Bălţi şi Dinamo Bucureşti, pentru a vedea pe viu prestaţia “câinilor” dresaţi de Andone

Publika anti PL

Moldova, acum ai televiziune manipulare!

Nu că n-ai avut-o până acum, însă niciuna din instituţiile media care fac partizanat politic nu au pretins a fi echidistante şi profesioniste, spre deosebire de Publika TV, care, din ce am observat în ultima perioadă, nu pierde nicio ocazie de a lovi în liderii PL.

După ce au “realizat” un clip jalnic (şi NIT-ul îl făcea mai bine), cei de la Publika au comis-o din nou. După ce la Cupa Mondială japonezii îi conduceau pe danezi cu 2-0 şi ecuaţia în grupa E era rezolvată, am butonat telecomanda la Publika, unde tocmai începea “Cool Publika”. MI-a plăcut emisiunea, Voloc şi-a făcut treaba bine, o să mai “intru” pe la el. A urmat apoi decapitarea publică (“asta deam’ nu miroase a ghini”) a preşedintelui interimar Ghimpu de către bravii voievozi Seva şi Bogdan, care se străduiau din răsputeri să-l facă praf pe Ghimpu, care a semnat ieri decretul de desemnare a datei de 28 iunie zi de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice. În timp ce unul din ei debita tot felul de argumente care de care mai ridicole şi hilare, celelălt,  susţinându-l, se tot întreba retoric: cum poate preşedintele interimar să facă un asemenea lucru?! Pe bune, chiar. O comparaţie ce mi-a provocat zîmbetul suna în felul următor: “păi atunci să declarăm şi zile de comemorare pentru invazia otomană în Ţara Moldovei şi pe cea romană în Dacia”.

Pentru cine vrea să vadă ediţia emisiunii cu pricina, să caute pe site-ul televiziunii.  Pentru ceilalţi: las că-i “ghini” fraţilor. Numai că nu-i chiar “ghini” atunci când începi să-ţi pierzi imparţialitatea şi obiectivitatea în ochii telespectatorilor numai după 2 luni de la lansare. Oricum, le doresc succes în tratarea imparţială a subiectelor politice.

Şi acum despre decretul semnat de preşedintele Ghimpu. Constat cu regret că doar reprezentanţi ai 2 partide din RM nu a calificat această acţiune ca fiind una binevenită, aproape toţi declarând la unison că este o abordare greşită. Unicul argument care poate fi încadrat în noţiunea de pertinent şi plauzibil este acela că toate subiectele importante necesită o consultare între cele 4 componente ale alianţei. Restul argumentelor, precum că “ar diviza societatea” sau că “problema identitară este foarte sensibilă” sunt la limita penibilului şi par a fi pretexte enunţate ani la rând atunci când nu se doreşte a schimba o stare de lucruri. În ţările baltice n-au mers paravanele servite pe post de declaraţii grijulii, societatea demult punând punctul pe i în acest gen de probleme, comparaţie care alimentează şi mai mult aşa-zisul dispreţ faţă de slăbiciunile şi defectele etno-psihologice ale basarabenilor.

Societatea moldovenească, cu sau fără acest decret, e divizată pe criterii etnice şi politice. Drept urmare, “simpatia” şi impresia votantului comunist despre preşedintele interimar va fi aceiaşi, indiferent dacă semna decretul de faţă sa nu.

Revenind la declaraţii. Dacă aproape toţi liderii de partide din RM, la care mai adăugăm şi primele reacţii oficiale venite de la Moscova (era de aşteptat ca acestea (1, 2) să fie negative) se pronunţa împotriva acestui decret (s-a cerut şi anularea acestuia), atunci departe nu ajungem. Ne dăm seama pentru a câta oare de perfidia unora şi supremaţia intereselor de partid asupra celor naţionale.

Să vedem însă decizia alianţei care luni, în prima jumătate a zilei, se întruneşte în şedinţă. În acest context există 3 scenarii posibile:

1. viziunile opozabile acestui decret să prevaleze, ducând la anularea decretului prin decizia majorităţii;

2. preşedintele interimar să nu cedeze, lucru care va dezbina şi mai mult alianţa.

3. modificarea decretului printr-o reformulare mai diplomatică/atenuantă a textului.

Acestea fiind spuse, numai “ghini” nu se prevede în următoarele zile. Prevăd discuţii aprinse luni seara în studioul Lorenei Bogza.

Mondialul sub 2.5 (I)

A început Cupa Mondială la Fotbal (consider varianta de “Campionat Mondial” greşită) şi având microbul fotbalului în sânge, nu am cum să nu scriu despre el.

Sursă foto: scrapetv.com

Repartiţia geografică a participantelor la CM 2010 (cele cu albastru)

Sursă foto: en.wikipedia.org

Din păcate, nu am reuşit să privesc toate meciurile de până acum, însă a fost suficient pentru a-mi crea o impresie generală despre favoritele la titlul mondial în această ediţie de CM. În altă ordine de idei, în toate meciurile (cu excepţia partidelor Germania-Australia şi Brazilia-Coreea de Nord) s-au marcat cel mult 2 goluri, echipele, în general caracteristic primului meci de la turneul final, fiind echilibrate şi foarte precaute în apărare.

Grupa A

Să începem cu primul meci, Africa de Sud 1-1 Mexic. Mexicanii au dominat partida, au fost mai buni şi mai încrezuţi în sine decât sud-africanii, care au luat un punct datorită susţinerii copleşitoare a propriilor suporteri şi a moralului subconştient puternic specific gazdelor unor asemenea evenimente, care nu au pierdut niciodată meciul de inaugurare.

Uruguay 0-0 Franţa. Spuneam că Franţa va obţine cel mult un punct din această confruntare şi am avut dreptate. Francezii, deşi au în lot numeroase vedete care joacă la cele mai importante cluburi europene, nu mai constituie acea naţională care speria pe toţi acum 10 ani, când deţineau atât titlul mondial cât şi cel european. Nu înţeleg raţionamentul federaţiei franceze de a continua pe banca tehnică cu selecţionerul Domenech, sub conducerea căruia francezii au o prestaţie ştearsă şi rezultate pe măsură, dovadă fiind clasarea pe ultimul loc în grupă la Europenele din 2008.

Uruguay-enii, în schimb,  au în lot atacanţi de clasă, nişte adevărate “fabrici de goluri” – Diego Forlan şi Luis Suarez.

Grupa B

Coreea de Sud 2-0 Grecia. Sud-coreenii, mici şi rapizi, au răpus o naţională elenă previzibilă şi fără strălucire.

Argentina 1-0 Nigeria. Scorul putea fi şi mai mare în favoarea sud-americanilor. Am remarcat numeroasele şuturi foarte bine plasate ale lui Messi, care urmăreau colţul îndepărtat al porţii adversarului, însă portarul nigerian a fost în formă de zile mari, scăpându-şi ţara de la o înfrangere dureroasă.

Grupa C

Anglia 1-1 SUA. A fost un meci al orgoliilor. Deşi englezii le dau clasă americanilor, aceştia din urmă au demonstrat o determinare ieşită din comun, insistând asupra fiecărui balon şi ducând un adevărat război la mijlocul terenului. De menţionat că gafa portarului Green la golul lui Dempsey i se poate întâmpla oricui, ţinând cont de atmosfera de pe un stadion pe care se joacă un meci de Mondial cu o miză uriaşă. Presa din insulă a găsit şi motivul gafei portarului englez: problemele din viaţa personală a acestuia. Un alt motiv este că şi mingea de la această ediţie de CM a fost concepută pentru a le faţa viaţa şi mai  grea portarilor.

Algeria 0-1 Slovenia. Un meci anost în care algerienii meritau cel puţin un egal, pentru că s-au văzut mai mult în joc decât adversarii lor europeni. Pe scurt, victoria slovenilor poate fi caracterizată astfel: n-au realizat nimic până la sfârşitul partidei, când au prins un şut plasat pe spaţiul porţii, mingea intrând în poartă datorită proprietăţilor sale “alunecoase”, fiind spaima portarilor de la Mondial. Aşadar, “Jabulani” a făcut până acum două victime.

Grupa D

Serbia 0-1 Ghana. Scorul înregistrat reflectă oarecum obiectiv prestaţiile celor două echipe. Ceea ce mi-a atras atenţia au fost multiplele pase în adâncime trimise de ghanezi, exact ca la turneul final din 2006, când au bătut Cehia cu 2-0, dominând copios desfăşurarea partidei.

Germania 4-0 Australia. În acest meci am văzut în “naţionala” Germaniei o eventuală candidată cu şanse la trofeul mondial, nemţii prestând un fotbal frumos. Cele patru goluri marcate în poarta autralienlor au picat în momentul în care niciun meci din actuala ediţie a CM  nu a oferit mai mult de 2 goluri. Scorul reflectă pe deplin desfăşurarea jocului.

Grupa E

Olanda 2-0 Danemarca.  Printr-un concurs de situaţii nefericite, n-am putut viziona meciul. Câştigând în faţa danezilor, “portocala mecanică” şi-a confirmat statutul de pretendentă la câştigarea aceastei ediţii de CM. Cert e că la primul gol au avut mare noroc de o acea deviere care s-a transformat în autogol.

Japonia 1-0 Camerun. Deşi întâlnirea a fost destul de echilibrată, spiritul de disciplină al niponilor i-au propulsat spre o victorie cu o echipă a Camerunului în care se regăsesc numeroşi fotbalişti care, în frunte cu Eto’o, evoluează în cele mai puternice ligi de pe continentul european.

Grupa F

Italia 1-1 Paraguay. Italienii nu s-au ridicat la nivelul de acum 4 ani, când reuşeau să ridice deasupra capului cupa mondială, având parte de un meci solicitant cu paraguay-enii, care au fost ca nişte lei neîmblânziţi pe tot parcursul partidei.

Noua Zeelandă 1-1 Slovacia. A fost un meci în general plăcut, rezultatul final fiind, per ansamblu, echitabil, dacă e să ţinem cont de “anemia” ofensivă a slovacilor de după marcarea golului. Neo-zeelandezii au reuşit să egaleze în prelungirile partidei, spre marea lor bucurie şi spre disperarea adversarilor, care se vedeau deja lideri într-o grupă cu campioana mondială Italia şi cu potenta echipă a Paraguay-ului.

Grupa G

Coasta de Fildeş 0-0 Portugalia.  Africanii, cu o echipă înţesată de vedete (Eboue, K. Toure, Y. Toure, Gervinho, Drogba, Kalou ş. a.) care evoluează pentru cluburi importante din Europa vs. echipa Portugaliei, o forţă a fotbalului mondial. Per total, scorul final este echitabil, cea mai frumoasă fază a meciului venind în minutul 11, când C. Ronaldo a şutat în bară de la cca. 30 de metri.

Brazilia 2-1 Coreea de Nord. La regimul politic existent în Coreea de Nord nici nu îmi puteam imagina ca fotaliştii reprezentativei să iasă pe teren în altă culoare decât cea roşie. Nord-coreenii au demonstrat tupeu, mi s-a făcut impresia că şutau la poarta brazilienilor pentru a arăta că nu le e frică de nimeni, nici chiar de naţionala cu cele mai multe cupe mondiale în vitrină. Tactic au fost ok, însă valoarea net inferioară şi-a spus cuvântul.

În Coreea de Nord meciurile reprezentativei de la CM nu sunt difuzate în direct la TV. Singura excepţie este atunci când echipa naţională reuşeşte un meci bun şi învinge. “Tătuca” lor, preşedintele statului, vine în cantonament şi îi dă indicaţii selecţionerului… “Bună” treabă. Apoi “băieţii tatei” au securişti în Africa de Sud care îi supraveghează oriunde. La conferinţa de presa au voie să spună doar textul pregătit din timp şi nimic mai mult. Până şi puţinii suporteri nord-coreeni care au asistat în tribune au fost selecţionaţi încă de acasă pentru a putea fi prezenţi la meci (!), după mărturia unuia din aceştia. În concluzie: regimul politic nord-coreean şi-a pus amprenta pe întreaga prestaţie a echipei naţionale. Totuşi, nord-coreenii se pot lăuda cu un gol marcat în poarta Braziliei.

Deşi întotdeauna au jucători de mare clasă, brazilienii nu par a fi în pole-position pentru câştigarea trofeului la turneul din Africa de Sud. Cel puţin aceasta e impresia pe care au lăsat-o la meciul de ieri.

Grupa H

Honduras 0-1 Chile. E un scor la care m-am aştepat. Chilienii sunt mai buni pe hârtie, demonstrând-o şi pe teren.

Spania 0-1 Elveţia. Probabil cea mai mare surpiză de până acum. Spaniolii, deşi au avut oportunităţi de a marca,  mi s-au părut un pic debusolaţi, în timp ce apărarea Elveţiei s-a descurcat de minune (că deh, selecţionerul e german). După golul marcat de elveţieni, Del Bosque a înţeles că nu e de glumă şi l-a aruncat în luptă de Torres, care n-a reuşit să facă nimic în atac: se tot încurca mingea de el şi el de minge. Villa s-a remarcat cu o serie de şuturi care ba nu au prins cadrul porţii, ba au fost prinse portarul Benaglio, care a făcut un meci bun. Spre sfârşitul meciului, Navas a avut multă treabă cu centrările pe aripa dreaptă a atacului (dacă era Beckham în locul acestuia probabil că spaniolii obţineau o remiză), Xabi Alonso reuşind un şut bun (lucru la care se pricepe) în bara transversală. Elveţienii au ţintit şi ei bara prin Derdiyok, care înainte de a şuta a întors vreo doi spanioli.

Dacă e să ne referim la statistică, atunci rezultatul final este profund nedrept pentru iberici:

Şuturi spre poartă: 25-6

Şuturi pe cadrul porţii: 8-3

Posesia balonului (%): 63-37

Cornere: 12-3

Făcând abstracţie de aceste date, elveţienii au câştigat datorită statisticii care determină câştigătorul într-un meci de fotbal: numărul de goluri înscrise.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

“Naţionala” care mi-a plăcut cel mai mult: Germania.

“Naţionalele” care nu mi-au plăcut: Africa de Sud, Slovenia, Australia.

S-a scurs prima etapă a fazei grupelor. Echipele au jucat meciul inaugural la turneul final, ceea ce înseamnă goluri puţine. Am convigerea câ începând cu meciurile din etapa secundă se va marca mai mult.

Şi acum despre comentatori. Locuim în R. Moldova şi ştim că nu putem cere calitate din partea acestora. Cu tot respectul pentru Victor Daghi, însă tonalitatea vocii nu îl recomandă pentru postura de comentator sportiv.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să exprim o dorinţă a milioanelor de microbişti din întreaga lume:

SĂ CURGĂ GOLURILE!

Va urma

(Re)Integraţionişti prin definiţie sau RM – stat integraţionist

Aţi mai văzut voi un stat în care se vorbeşte atât de mult despre (re)integrare decât în Republica Moldova? Dacă da, atunci sunt curios să aflu despre care ţară e vorba.

Deşi în unele state din partea de răsărit a Europei circulă tot mai des noţiunea de “integrare europeană”, la noi, în afară de aceasta, mai e şi noţiunea de … “reintegrare“.  E ceva firesc atâta timp cât va exista problema transnistreană.

Aşadar, avem un minister în care laitmotivul integrării e în centrul atenţiei: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Până nu demult aveam şi Ministerul Reintegrării, în frunte cu un tip care nu cunoaşte româna şi care a refuzat să mai semneze odată Declaraţia de Independenţă, care cică a ars în timpul protestelor din 7 aprilie 2009. În acele condiţii “reglementarea conflictului” cu autoproclamatul RMN era doar o utopie pentru cunoscători şi o momeală pentru cei naivi. Acum atribuţiile acelui minister au trecut sub conducerea viceprim-ministrului pentru Reintegrare.

Rămânând la ministere, constat că site-ul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este unicul pe care a rămas limba stipulată în art. 13 (1) din Constituţie.

Şi dacă tot vorbeam de naivi. Politic – vorbim limba moldovenească, ştiinţific -  româna. V-aţi prins? Exact. Ministerul e “democrat”. De fapt, nu numai ministerul. Noi dintotdeauna am fost democraţi. Am fost într-atât de democraţi încât n-am înţeles cum funcţionează regimul/sistemul.

PS – Mare secetă pe blog în timpul sesiunii de examene.